În primul rând, aţi observat doar că ne-a prins anul ‘10 tot cu beta, versiunea 2,0. Din păcate. Nu am dispus de timpul necesar pentru a finaliza lucrările, am luat o vacanţă, dacă putem spune aşa şi … curând, o să începem treaba. Integrarea unor chestii şi buruieni pe site precum funcţia de căutare, bord de comunicare (forum), customizarea secţiunii de Versuri ş.a.m.d. .
Bun, să facem public şi faptul că în Decembrie 2009 am avut cu aproximaţie 3300 de afişări, 2500 vizitatori unici, 200 acţiuni maxime per vizită, aproape 8000 totalul de acţiuni (pagini vizualizate) şi vreo 500 de cuvinte cheie venite din Google, Yahoo!, Conduit, ICQ şi Bing.
După toate astea se poate spune că la mijloc este o evoluţie destul de mare faţă de lunile precedente ale lui ‘09.
Ţinem treaba cum putem… voi ţineţi aproape că urmează chestii. Ca la Antenă.
Dacă ce e mai sus ţi s-a părut interesant, tare, cul, mişto, marfă ori bengos, de ce mai stai ? Recomandă prin Yahoo!Messenger şi prietenilor tăi. Poate ei n-au aflat încă.
Ai depistat vreo problemă în legătură cu descărcarea? Dacă ai dat peste vreo eroare, vreo problemă te rugăm, contactează-ne să remediem problema.



.jpg)
.jpg)
.jpg)

.jpg)
.jpg)








La multi ani si la mai multi vizitatori unici
Faci o treaba buna keep it up.